În conformitate cu politicile europene de salvgardare a întreprinderilor viabile, debutul insolvenței are ca obiectiv, în plus față de plata datoriilor, acordarea celei de-a doua șanse materializată prin menținerea activităților profitabile economic. Și cum nu există activitate economică în lipsa contractelor, Legea insolvenței protejează activitatea debitorului intrat în insolvență de reacțiile impulsive ale furnizorilor și clienților săi. Trebuie să știi că debitorul nu va putea ascunde de partenerii săi faptul că este în insolvență. În acest sens toate documentele emise în cursul activității sale (contracte, facturi, adrese etc) este obligatoriu să poarte, în trei limbi de circulație, mențiunea „în insolvență”.
Cum este asigurată legal continuitatea afacerilor ce au capacitatea de a se redresa?
Ei bine, contractele nu pot fi întrerupte/reziliate unilateral de partenerii comerciali ai debitorului pe motivul intrării în insolvență. Nici eventuala participare la licitații publice nu poate fi blocată pentru simplul fapt că a fost deschisă procedura insolvenței. Teoretic nu numai că nu sunt piedici legale pentru continuarea activității, ci chiar este introdusă în lege interdicția de a întrerupe sau modifica unilateral contractele. Și nici executarea contractelor cu debitorul pe motivul intrării în insolvență nu este permisă de lege.
În realitate, însă, constrângerile și limitările de activitate ce caracterizează primele săptămâni din viața de debitor își au obârșia în comportamentul de business al partenerilor de afaceri. În modul în care înțeleg aceștia să onoreze contractele existente odată cu intrarea în insolvență.
Participarea la licitații publice
De exemplu, unele autorități șicanează debitorii în insolvență care se înscriu la licitații publice solicitându-le fișa fiscală integral pe 0. Evident, fișa fiscală nu poate fi zero dar, izolate în fișă datoriile anterioare deschiderii procedurii, prin efectul legii, nu sunt scadente. Prin urmare, fișa ar trebui să evidențieze datoriile anterioare – nescadente, deci 0 la datorate, și, respectiv, pe cele ulterioare intrării în insolvență. În cazul în care debitorul înregistrează datorii curente, comisia de evaluare a participanților la licitație, pe bună dreptate de această dată, va bloca accesul debitorului la licitația respectivă. Regula este că poți participa dacă nu ai datorii scadente neachitate.
Debutul insolvenței – Crearea unui climat predictibil de business
La fel ca și fiscul, furnizorii sau clienții pot întrerupe fluxul comercial pe diverse motive, inclusiv prin tăcere. Da, tăcere – nu răspunde la comenzi, la telefon, la email etc. Există varianta acționării în judecată a furnizorilor și/sau clienților care preferă să reducă/elimine schimburile comerciale normale cu debitorul. Însă acest demers nu rezolvă continuitatea activității. Cum dragostea cu sila nu se poate, la fel și impunerea unei relații comerciale împotriva voinței partenerului va provoca imaginarea unei game de pretexte să nu se facă. Să ne gândim cum este optim de procedat când este dorită continuarea și redresarea activității. Pe de o parte, în cazul litigiului, sunt șanse mari să fie provocate o multitudine de șicane cu consum de resurse și blocaj de durată. Pe de altă parte, construit prin negociere și compromis echilibrat, poate fi obținut un climat predictibil de business. Un parteneriat real asumat de ambele părți.
Debutul insolvenței -Echilibrarea situației contractelor –
Din perspectiva debitorului, perioada grea dinainte de deschiderea procedurii este de multe ori generatoare de compromisuri pe termen scurt. Dar cu efecte toxice de durată. Acest lucru se concretizează în existența unor relații nefirești, guvernate de contracte dezavantajoase pentru debitor. Cu obligații dezechilibrate, probabil semnate sub presiunea insolvabilității încă nedeclanșată. Contractele respective – integral sau clauze din contracte pot fi denunțate unilateral de administratorul judiciar. În temeiul unui mecanism legal, bineînțeles. Odată denunțate, cel puțin la nivel teoretic, activitatea debitorului este echilibrată din punct de vedere comercial. Prețurile, termenele de plată, condițiile de livrare etc fiind aduse în parametrii obișnuiți ai pieței în care activează. Denunțările contractelor este bine să fie parte a unui intens proces de negociere cu furnizorii și clienții actuali. În paralel, este bine a se derula o campanie de atragere a unor noi furnizori/clienți, pentru ca debitorul să se asigure că va avea cu cine lucra.
Debutul insolvenței – Creditorii-furnizorii indispensabili
Legea insolvenței definește o categorie de creditori-furnizori indispensabili ca fiind acei „creditori chirografari care furnizează servicii, materii prime, materiale sau utilităţi fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi de niciun alt furnizor care oferă servicii, materii prime, materiale sau utilităţi de acelaşi fel, în aceleaşi condiţii financiare”. Acești creditori vor avea un tratament distinct impus prin Lege. Odată identificați și nominalizați de administratorul judiciar, aceștia vor fi obligați să continue livrarea către debitor. Iar debitorul are obligația ca începând cu data deschiderii procedurii să achite prestațiile furnizorului indispensabil în termenul de scadență. Nu mai mare de 90 de zile de la data facturii. Astfel se crează un pic de stabilitate inițială, prelungită pentru cât timp debitorul achită.
Restabilirea încrederii între parteneri
Așa cum știm, importantă este atitudinea. Atitudinea (inclusiv a terților față de debitor) reprezintă un efect, pe de o parte, al educației de business, pe de altă parte, al comunicării între parteneri. Al încrederii în capacitatea echipei debitorului de a identifica soluții, de a menține oameni de calitate. De a respecta promisiuni și de a rămâne atractivi pe piață. Deseori succesul unei reorganizări judiciare este în strânsă legătură cu calitatea pregătirii momentului intrării în insolvență. Și, ulterior, de experiența practicienilor în insolvență în gestionarea ansamblului și, mai ales, a crizei.
În contextul în care există argumente legale, continuarea activității economice este dependentă de relația de încredere dintre partenerii de afaceri. De buna lor comunicare. Evident, oricine poate încerca abordarea în forță, cu avocați câinoși în fața instanței. Doar că s-ar putea să rămână singuri, să nu-și poată susține reorganizarea judiciară din lipsă de parteneri de afaceri.
