Istoric
RomInsolv S.P.R.L. s-a format pe calapodul profesional al partenerilor şi prin preluarea portofoliului a trei societăţi ce au activat în domeniul insolvenţei începând cu anul 2001 .
Partenerii şi colaboratorii RomInsolv ne-am implicat în procedurile de insolvență pentru peste 900 de societăţi comerciale (profesioniști) reușind în majoritatea cazurilor să valorificăm la maximum potențialul economic al debitorilor, evitând prin comunicare și echilibru întârzierea nejustificată a procedurilor.
În cei aproape 20 de ani de activitate ne-am construit o poziție puternică în branșa noastră pentru că am mizat exclusiv pe expertiza și dezvoltarea profesională permanentă a echipei noastre lărgite. Așa lucrăm noi.
Performanța noastră este în beneficiul tău.
A luat fiinţă RomInsolv Ltd. având printre parteneri pe Gheorghe Piperea (avocat) şi pe Cristian Iordănescu (fostul decan al Baroului Bucureşti)
Intră în societate Mircea Deaconu şi Florian Mateiţă. RomInsolv Ltd. este redenumită RomInsolv Consulting S.R.L.
RomInsolv Consulting se extinde şi înfiinţează un punct de lucru la Galaţi
RomInsolv Consulting lansează în premieră site-ul www.rominsolv.ro, prin intermediul căruia creditorii pot consulta online documentele dosarului în care sunt implicaţi
Gheorghe Piperea este ales prim-vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România
Înfiinţată în baza Ordonanţei de urgenţă 86/2006, SPPI RomInsolv preia portofoliile şi personalul celor trei societăţi deţinute de parteneri
Conform Legii 254/2007, SPPI RomInsolv devine RomInsolv S.P.R.L.
Gheorghe Piperea este reales prim-vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România
(noiembrie) RomInsolv S.P.R.L., în colaborare cu Kondiment Gmbh, Publyo şi Q2M lansează conceptul www.fairsolve.com de valorificare la licitaţie publică online a averii debitorilor. În mai puțin de un an, vânzările RomInsolv S.P.R.L. prin intermediul www.fairsolve.com depăşesc 1.000.000 de euro net;
(mai) Florian Mateiţă este ales membru supleant în Comitetul de conducere al UNPIR, Filiala Bucureşti, iar Mircea Deaconu este ales membru supleant în Comisia de disciplină
Sunt înființate filialele RomInsolv din Bihor, Sibiu și Argeș
Are loc prima conferință din seria „Conferințele RomInsolv & Piperea și Asociații”, care se vor desfășura anual în luna noiembrie, aducând la aceeaşi masă de discuţii şi analize actorii cheie implicaţi în procedura de insolvență
perspectiva profesională a echipei RomInsolv se lărgește în direcția reorganizării companiilor de stat
Lansarea noului site RomInsolv, conceput ca o punte de comunicare, ca un instrument de diagnoză și soluții, de idei și resurse
Lansarea Blogului RomInsolv - destinat discuțiilor libere între profesioniști și cei care caută răspunsuri
Continuăm dezvoltarea profesională, învățăm despre ajutorul de stat, despre regulile DG Comp
Sunt înființate filialele RomInsolv din Iași și Galați
Negociem la Bruxelles adaptarea procedurilor DG Comp privind ajutorul de stat la procedura reorganizării judiciare
Prof. Univ. Dr. Gheorghe Piperea coordonează ediția Legislației insolvenței
Gândim și depunem primul plan de reorganizare din istorie care, în cuprinsul său, antamează coordonatele modificării sale ulterioare
Negocierile cu DG Comp sunt finalizate cu succes, vindem activele funcționale cu preț istoric
Prof. Univ. Dr. Gheorghe Piperea coordonează ediția Legislației insolvenței
Echipa noastră pregătește contractele și apoi transferă activitatea de termoficare a municipiului București către o companie viabilă.
În plină pandemie hotărâm să punem în slujba IMM-urilor abilitățile noastre profesionale. Comunicăm altfel. Doar suntem altfel!