Independența practicianului în insolvență este garanția fundamentală a unei proceduri (judiciare) de insolvență eficientă, iar echidistanța manifestată între practicianul în insolvență și actorii procedurii reprezintă caracteristica esențială pentru derularea acesteia cu celeritate.
Corectitudinea cu care se derulează o procedură de insolvență depinde de independența practicianului în insolveță.
Cine este și ce rol îndeplinește practicianul în insolveță?
Procedura insolvenței este de natură judiciară, iar practicienii în insolvență, alături de instanțe și judecătorul-sindic, sunt organe ale procedurii insolvenței (art.40 din Lege). Atribuțiile stabilite de Lege în sarcina practicienilor în insolvență se regăsesc în tot cuprinsul Legii, art.58 din Lege nereușind să le enumere exhaustiv, ci doar în parte. Atribuțiile sunt diverse, unele chiar de natură jurisdicțională (constată prescris dreptul – art. 106 sau dispune decăderi – art.114). De asemenea, aceste atribuții sunt multidisciplinare. Cazurile de insolvență necesită adeseori rezolvări complexe de natură economică, financiară, juridică, de fiscalitate și chiar de management și comunicare.
Scopul pentru care aceste atribuții au fost acordate practicienilor în insolvență este de a le permite să administreze procedurile de insolvență. Aceste proceduri presupun gestionarea unor patrimonii valoroase din punct de vedere economic, indiferent de tipul operatorului economic – aplicând corect legea, (obiectiv, păstrând echilibrul între interesele tuturor părților, asigurând un tratament egal tuturor părților, fără favoritisme și fără discriminări, fără prejudecăți sau idei preconcepute).
Raportat la cele anterior prezentate, rezultă atenția ce trebuie acordată aspectelor etice ale conduitei, precum independența practicianului în insolvență, imparțialitatea, un înalt grad de conștiință profesională vizibilă în îndeplinirea atribuțiilor, un exemplu de bună practică, respectarea secretului profesional, evitarea conflictului de interese și abținerea de la concurență neloială și/sau practică anticoncurențială.
Posibile vulnerabilități ale practicianului în insolvență?
Așadar, printre vulnerabilitățile potențiale ale practicienilor în insolvență ce decurg din exigențele aspectelor etice enumerate se remarcă:
- Dependența financiară de decizia unor creditori de profesie – numirea și acordarea arbitrară a onorariului în proceduri ce se vor a fi controlate excesiv de creditorii majoritari. Ne referim la practicieni în insolvență ale căror venituri sunt realizate în proporție semnificativă și pe o perioadă îndelungată în urma numirii și negocierilor de onorariu cu un singur creditor. Această practică deservește interesul unor instituții de credit care își fidelizează, prin mecanismul agreerii, un corp de practicieni în insolvență (adesea foști angajați) cu care împărtășesc opinii similare în legătură cu interpretarea legii și aplicarea ei.
În aceeași categorie intră și unii dintre practicienii dependenți financiar de rezultatul procedurilor de selecție organizate de creditorii bugetari, cele în care selecția se realizează după criteriul onorariului cel mai mic. Onorariul inițial este mic, ulterior poate fi majorat prin votul/decizia creditorului bugetar. Tertip eficient în evitarea competiției reale!
- Gradul de profesionalizare a practicianului în raport cu complexitatea dosarului. Se materializează prin numirea, de această dată de către debitor și/sau creditorii din grup, a practicianului în insolvență cu resurse profesionale limitate, care este foarte probabil să nu facă față cu succes unui dosar cu grad de dificultate ridicat. Numirea definitivă și negocierea onorariului are rolul de a crea o stare de dependență financiară peste care se va suprapune dominația profesională asupra practicianului. Odată creat acest cadru de lucru, soluțiile juridice, financiare și de orice fel pentru rezolvarea unor probleme peste capacitatea profesională a practicianului, vor fi servite direct de specialiștii din grup. Practicianul este de așteptat că le va susține și implementa.
- Dependența decizională în cascadă când sunt numiri de practicieni din același grup (formal sau nu) cu administratorul/lichidatorul judiciar al creditorului majoritar/semnificativ aflat în insolvență. Mai precis, din această categorie fac parte practicieni în insolvență numiți de către creditorul aflat, la rândul lui, în insolvență, criteriul determinant fiind cel al apartenenței (formală sau nu) la același grup din care face parte practicianul în insolvență al creditorului. Un exemplu concret și contemporan este cel al unui practician care exercită în consorțiu informal atribuțiile de administrator judiciar al unui creditor, poziție din care își numește filiale ca administrator/lichidator judiciar al debitorilor săi care, la rândul lor, numesc mai departe entități afiliate în insolvențele debitorilor lor. În timp, prin acest procedeu se formează un ciorchine decizional controlat pe anumite ramuri economice, ceea ce reprezintă, credem noi, o bombă cu ceas în economia reală.
Conduita profesională a practicianului în insolvență
În opinia noastră, îndeplinirea în mod obiectiv a atribuțiilor practicianului în insolvență presupune o conduită profesională integră, caracterizată concomitent prin:
Păstrarea confidențialității informațiilor economice (furnizorii, clienții, prețuri de achiziții și de vânzare, informații privind know-how-ul afacerii respective) și punerea la dispoziția creditorilor și a administratorului judiciar doar a acelor informații prevăzute de Lege.
Păstrarea confidențialității informațiilor furnizate practicianului în insolvență pentru înțelegerea corectă a specificului activității și avizării operațiunilor economice ale debitorului, fără a afecta în mod direct sau imediat, în nicio modalitate, debitorul și domeniul de pe piața concurențială în care operează;
Analizarea în mod obiectiv, pe baza documentelor justificative complete, a tuturor creanțelor solicitate a fi înscrise la masa credală a debitorului;
Analiza profundă, argumentată, corelată cu dinamica mediului exterior și însoțită de propuneri concrete de redresare, a cauzelor insolvenței și a responsabilității persoanelor din conducere;
Când rezultă că un plan de reorganizare este realizabil, practicianul va susține debitorul în a-l propune dacă sunt identificate măsurile și resursele necesare eliminării aspectelor principale care au condus la declanșarea stării de insolvență;
Elaborarea măsurilor de valorificare rapidă, transparentă, la prețul pieței, a tuturor bunurilor debitorului și plata într-o măsură cât mai mare a creanțelor înscrise;
Menținerea echilibrului față de toți participanții la procedura insolvenței, respectiv informarea permanentă asupra măsurilor luate și rezultatelor activității curente, stadiului vânzărilor de active, a recuperării creanțelor și orice alte informații prezintă interes în derularea procedurii cu celeritate și fără conflicte.
În continuarea discuției despre independența practicianului în insolvență, vă invităm să parcurgeți acest studiu de caz pentru a înțelege ce fel de situații se pot crea și cum pot fi evitate cele extrem de grave.
De asemenea, discuții despre independența practicianului în insolvență s-au purtat și în cea de-a doua zi a conferinței LIVE “Valul IV va fi un val de insolvențe”, când Codruț Nicolae Savu și Raul Felix Hodoș au adus în atenție și în dialog „Cerințele de independență, rolul și responsabilitățile practicianului în insolvență”, respectiv „Mecanismele de protecție a independenței practicianului în insolvență în procedura falimentului”.
