Insolvența – pericol real sau imaginar? Este frica justificată?
Frica de insolvență îngroapă de ani de zile afaceri românești cu potențial de redresare. Sau pe cele care încă se pot păstra pe linia de plutire. La fel cum afectează și întreprinzătorii care încă au șanse să-și reducă o bună parte din pierderi. Iar pierderile pot fi reduse chiar și atunci când singura cale rămasă este ieșirea. Dar la aceasta se ajunge obicei pentru că s-a acționat prea târziu.
Aceste lucruri se întâmplă pentru că oamenii de afaceri confundă adesea declanșarea propriu-zisă a insolvenței cu falimentul. Sau o percep ca pe un eșec, ca pe o moarte lentă dar sigură… mai puțin ca pe o posibilitate de reorganizare, de reducere a riscurilor și a pierderilor.
Însă incapacitatea cronică de plată este întotdeauna anterioară deschiderii efective a procedurii. Și deja produce efecte nocive care degradează compania, atât din punct de vedere financiar cât și la nivel de încredere și imagine. Doar pentru comparație, continuarea unei afaceri în pierdere, prin care sunt sporite conștient riscurile partenerilor, este similară cu a te afla băut la volan și a conduce doar pentru că încă nu ai fost prins.
Cei aflați în stare de dificultate financiară care se tem să solicite protecția Legii insolvenței trebuie să cunoască și consecințele unei asemenea decizii.
Legea obligă reprezentanții debitorului să introducă cererea de deschidere a procedurii insolvenței, la tribunal, în cel mult 30 de zile de la apariția stării de insolvență, așa cum este aceasta definită. Dacă întârzie cu mai mult de 6 luni, reprezentanții debitorului pot fi acuzați de bancrută simplă și sunt pasibili de amendă penală sau chiar închisoare. Nu este de neglijat riscul de a le fi atrasă răspunderea patrimonială personală pentru prejudiciile aduse creditorilor din continuarea unei activități pe pierdere vădită.
Așadar, decizia de a continua o activitate care generează pierdere este înțelept să fie însoțită de măsuri ferme de restructurare adoptate cu consultarea partenerilor de afaceri.
Uneori este posibilă încheierea unei înțelegeri extrajudiciare prin care întreprinderea să primească girul creditorilor, alteori nu. Dacă negocierea nu a fost posibilă, legislația oferă mecanisme de protecție pentru a-i acorda o a doua șansă debitorului onest. Dacă este posibil.
În primul rând
Îi oferă răgazul de a-și gestiona problemele fără presiunea imediată a plății datoriilor. La ce folosește acest răgaz? În analiza corectă a resurselor pe care întreprinderea încă le are. Dar, pe care nu le poate valorifica din situația de blocaj în care a ajuns. La diagnosticul corect financiar-juridic atât de important pentru stabilirea unei strategii corecte. Ajuta la stabilirea celui mai potrivit plan de acțiune și la implementarea lui. Desigur, toate acestea cu acordul creditorilor. Ca la carte.
În al doilea rând
Procedurile insolvenței sunt gestionate de experți. Iar în alt context, companiile nu se pot baza pe ajutorul lor pentru fluidizarea relațiilor cu creditorii, furnizorii sau diverși clienți. Medierea și negocierea pot detensiona și, mai ales, debloca.
În al treilea rând
Asocierea debitorului cu un practician în insolvență experimentat și echilibrat crește încrederea creditorilor. Aceștia vor deveni mai încrezători în capacitatea de reorganizare a activităților. Un practician in insolvență experimentat va înlocui conflictul cu negocieri în favoarea tuturor jucătorilor implicați, prin colaborare și predictibilitate.
În al patrulea rând
Antreprenorii care parcurg în mod constructiv etapele procedurii insolvenței, în sensul că depun eforturi reale pentru eficientizarea și diminuare a datoriilor, ies mai buni din această experiență. Pentru că au avut ocazia să învețe să privească parteneriatele de afaceri dintr-un unghi mai realist, constructiv și precaut.
Suntem alături de antreprenori. Frica trebuie să dispară.
