Restructurare vs insolvență: ce implică fiecare și cum alegi corect?

2 iul., 2025 | Resurse despre insolvență, Strategii de reorganizare

Când o companie se confruntă cu dificultăți financiare, un prim pas este o analiză obiectivă a situației în care se află, urmată de o decizie privind alegerea măsurii potrivite pentru redresare. Mulți antreprenori se află în dilema dintre restructurare și insolvență, neștiind care opțiune este mai avantajoasă în funcție de situație.

Restructurarea și insolvența sunt proceduri distincte, care urmăresc același scop, dar folosesc instrumente diferite. În timp ce restructurarea este mai potrivită atunci când societatea are nevoie să negocieze cu creditorii săi în vederea optimizării proceselor, insolvența este o procedură mai riguroasă, în care, de obicei, creditorii nu își vor recupera integral creanța.

Deși insolvența este adesea confundată cu falimentul, ea reprezintă o perioadă în care compania își continuă activitatea și îndeplinește procedurile pentru a depune un plan de reorganizare. Este important să înțelegi diferența dintre restructurare vs insolventa pentru a alege procedura potrivită momentului în care te afli, crescând astfel șansele de redresare.

Ce este restructurarea?

Restructurarea reprezintă un proces de eficientizare al activităților și de reeșalonare a unor datorii cu scopul de a îmbunătăți stabilitatea financiară. Aceasta poate include reducerea costurilor operaționale, renegocierea contractelor cu furnizorii, vânzarea unor active neproductive sau a unor stocuri fără mișcare sau cu mișcare lentă, regândirea portofoliului de produse, creșterea vânzărilor și a profitabilității.

Restructurarea este o procedură care se inițiază întotdeauna voluntar, atunci când managementul recunoaște că există semne de dificultăți financiare și nu a pierdut potențialul de redresare. Obiectivul principal este de a evita insolvența și de a crea o bază solidă pentru continuarea activității.

De exemplu, o companie din domeniul retail care se confruntă cu scăderea vânzărilor decide să își reducă costurile de operare prin renegocierea chiriei și optimizarea stocurilor. În același timp, își reorientează strategia de marketing pentru a atrage mai mulți clienți.

Ce este insolvența?

Insolvența apare atunci când o companie nu mai poate să își achite datoriile la termenul scadent, iar încasările nu sunt suficiente pentru a acoperi obligațiile financiare. Procedura poate fi inițiată de companie însăși sau de creditori care nu își primesc sumele datorate.

În esență, insolvența reprezintă o a doua șansă acordată companiei aflate în stare de insolvabilitate, dar ținând cont și cu acordul colectiv al creditorilor. În timpul procedurii, în funcție de rapoartele administratorului judiciar și cu acordul creditorilor, instanța poate decide reorganizarea companiei (dacă există perspective de redresare) sau lichidarea activelor (în caz de faliment).

De exemplu, o firmă de transport care acumulează datorii mari către furnizori și nu mai poate onora plățile este obligată să solicite deschiderea procedurii de insolvență. Dacă planul de reorganizare este aprobat, firma poate continua activitatea sub supravegherea unui administrator judiciar.

Restructurare vs insolvență: care sunt diferențele esențiale?

Când analizezi situația unei companii aflate în criză financiară, este important să înțelegi diferențele dintre restructurare vs insolvență. Alegerea între aceste două opțiuni trebuie să se bazeze pe o evaluare obiectivă a stării financiare și pe capacitatea reală de redresare.

Scopul procesului:

  • Restructurarea urmărește redresarea companiei și continuarea activității.
  • Insolvența vizează protecția creditorilor și poate duce la lichidarea firmei dacă reorganizarea nu este posibilă.

Momentul inițierii:

  • Restructurarea este o măsură voluntară, aplicată înainte ca situația să devină critică.
  • Insolvența este prezumată atunci când compania are datorii de peste 50.000 lei, neplătite după 60 de zile de la scadență.

Impactul asupra activității:

  • Restructurarea permite continuarea operațiunilor cu ajustări strategice, negocierea cu o parte din creditori și sprijin de specialitate în luarea unor decizii de management.
  • Insolvența permite de asemenea continuarea activității, dar sub supravegherea administratorului judiciar și controlul judecătorului sindic și al creditorilor. În schimb, acordă posibilitatea debitorului, prin intermediul administratorului judiciar, de a denunța unilateral, fără negociere, unele contracte sau clauze din contracte dovedite a fi păguboase.
  • În timpul restructurării, conducerea își desfășoară activitatea în mod obișnuit, fără nicio restricționare, inclusiv privind vânzările de active și, în plus, beneficiază de sprijin de specialitate.
  • În insolvență, un administrator judiciar va supraveghea și, în unele cazuri, chiar va administra activitatea societății sub controlul judecătorului sindic și al creditorilor.

Compararea restructurare vs insolvență scoate în evidență faptul că alegerea între cele două depinde de perspectivele reale de redresare ale companiei.

Avantajele și dezavantajele fiecărei opțiuni

Avantajele restructurării:

  • Continuitatea activității economice

  • Recâștigarea încrederii creditorilor

  • Adaptarea la noile condiții de piață fără pierderea controlului managerial

Dezavantajele restructurării:

  • Necesită un plan bine fundamentat și resurse pentru implementare

  • Posibile rezistențe interne la schimbare

  • Timp și efort managerial considerabil

Avantajele insolvenței:

  • Protecția legală împotriva executărilor silite

  • Posibilitatea de reorganizare cu supraveghere judiciară

  • Stoparea dobânzilor și penalităților de întârziere la nivelul celor existente la data deschiderii procedurii

Dezavantajele insolvenței:

  • Diminuarea controlului asupra companiei

  • Percepția negativă în opinia publică și a relațiilor comerciale

  • Riscul atragerii răspunderii patrimoniale a persoanelor considerate a fi responsabile de declanșarea insolvenței

Cum să iei decizia corectă pentru afacerea ta?

Decizia între restructurare vs insolvență trebuie să se bazeze pe o analiză financiară realistă și pe consultanță de specialitate. Iată câțiva pași esențiali:

  1. Evaluarea situației financiare: Identifică toate datoriile și veniturile actuale.
  2. Consultanță profesională: Colaborează cu practicieni în insolvență experimentați în proceduri de redresare și reorganizare.
  3. Analiza perspectivelor de redresare: Gândește împreună cu practicieni în insolvență măsuri concrete care să conducă pe termen mediu la redresare.
  4. Resursele necesare redresării: Asigură-te că ai suficiente resurse financiare, materiale și oamenii potriviți implementării măsurilor gândite.
  5. Comunicare deschisă: Informează angajații și partenerii despre decizia luată, pentru a menține încrederea.

Cum să faci diferența între restructurare și insolvență

Alegerea între restructurare vs insolvență nu trebuie făcută emoțional, sub presiunea momentului. Analizarea în detaliu a situației financiare, consultanța profesională și evaluarea obiectivă a șanselor de redresare sunt esențiale pentru a lua o decizie corectă.

Dacă te confrunți cu dificultăți financiare și nu știi ce cale să alegi, echipa RomInsolv îți oferă sprijin pentru a identifica soluția optimă. Contactează-ne pentru a discuta despre măsurile care pot salva afacerea ta!

Contactează-ne