„Când schimbi felul în care privești lucrurile, lucrurile la care te uiți se schimbă.“
(Lao Tzi)
În discursul multora dintre colegii noștri, când se raportează la evenimente și fapte lipsite de bărbăție, este invocată Miorița. Balada Miorița. Tema baladei Miorița. Singura scuză pentru inepția pe care o împrăștie este sprijinită de demonstrațiile anterioare ale unor critici luminați, dar (cred eu) impotenți, cum că semnificația baladei o reprezintă fatalismul, blazarea și pasivitatea omului harnic și curat în fața marilor încercări ale vieții. Complet greșit!
Miorița este o baladă de luptă! Doar astfel are sens descrierea personajelor, logica acțiunii și finalul fără de final. Dragii mei, punând în valoare cunoștințele voastre neacademice privind comportamentul uman, ce șanse dați ca ciobănaşul moldovean, cel care „are oi mai multe, / Mândre şi cornute, / Şi cai învăţaţi / Şi câini mai bărbaţi!” plus oaia securistă care-i dezvăluie interceptările convorbirilor dintre ceilalți doi ciobani, să renunțe fără luptă la tot? Eu, personal, nici una.
Nu mă credeți? Să ne punem în pielea ciobănașului! Prima dată trebuie să ne acomodăm cu situația noastră mai bună. Ceea ce vor să obțină ciobanul vrâncean și cel ungurean prin jaf, noi am realizat printr-o mai bună organizare, mai multă capacitate de muncă, poate pricepere și dragoste față de meserie. Suntem optimiști, credem în viitor, așa că ne-am asigurat averea păzind-o cu „câini mai bărbați”, dublați de o structură informativă care, iată, funcționează.
Și cum făceam noi, ciobănașul, treabă, coordonam activitatea în stână și ne antrenam câinii, iată că într-o bună zi primim pontul „Că l’apus de soare/Vreau să mi te-omoare/Baciul ungurean/Şi cu cel vrâncean”. Rămânem pe gânduri și construim ipoteze .
Prima ipoteză ar fi să nu credem oaia. Ne vedem de treabă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar… dar ciobănașul nostru nu ar mai fi fost bântuit de gândurile de moarte care i-au adus atâta faimă, iar balada s-ar încheia mult prea rapid. De fapt n-ar mai fi existat o baladă.
Să credem, deci, în spusele mioarei și să hotărâm ce variantă de acțiune alegem dintre cele trei posibile: prima ar fi să luptăm pentru averea și viața noastră folosindu-ne de atuurile pentru care am muncit până acum, a doua opțiune ne-ar salva viața prin fugă folosind informația primită cu prețul abandonării întregii averi în mâinile hulpave ale tovarășilor de transhumanță sau, ultima posibilitate, să așteptăm calmi să fim omorâți și deposedați de avut.
Fuga de luptă ar lăsa testamentul ciobănașului lipsit de sens. De ce am concepe un testament în condițiile în care excludem posibilitatea morții prin evitarea confruntării? Deci ștergem varianta a doua.
Atunci? Așteptăm să fim omorâți? Nu ține! Suntem în ipoteza în care credem spusele mioriței, însă refuzăm să considerăm acest deznodământ o certitudine. La îndemnul de luptă al oii „Stăpâne, stăpâne,/Îţi cheamă ş-un câine,/Cel mai bărbătesc/Şi cel mai frăţesc”, noi, ciobănașul moldovean, îi replicăm „Oiță bârsană/De eşti năzdrăvană,/şi de-a fi să mor…”.
„…De-a fi să mor…” există posibilitatea să mor, în nici un caz, certitudinea. Iar asta sugerează LUPTĂ, nu blazare și fatalism. Și cum în luptă poți fi înfrânt, testamentul ciobănașului indică dorința sa de a lua în seamă orice posibil final astfel încât lucrurile importante pentru el să rămână în ordine, clare și așezate. Nimic mai mult.
Vă las să reluați raționamentul. Da, frecați-vă la ochi. Gândiți. Dacă ați ajuns la aceeași concluzie, ridicați capul și aruncați povara blazării milenare aruncată pe umerii generației noastre. Vom fi mai motivați, mai puternici și mai conștienți de importanța rolului fiecăruia în a construi ceea ce va fi odată istorie.
Așa gândeau înaintașii noștri, autorul anonim care a compus balada. Criticii, nu poporul, au schimbat perspectiva, iar noi am crezut că suntem în fața unui adevăr demonstrat. Criticii au greșit, noi am greșit. Acum este în sarcina noastră să reconsiderăm unghiul din care privim învățămintele baladei Miorița. Lucrurile se vor vedea altfel.
Reabilităm atitudinea noastră reabilitând Miorița! Mesajul social al baladei este structurat pe trei paliere clare, exact în această ordine: hărnicia și priceperea sunt generatoare de avut, averea nu trebuie cedată, ci trebuie apărată prin luptă, chiar și cu prețul vieții, și ultimul, dar nu în ultimul rând, scoate în evidență importanța pregătirii și ținerii în bună orânduială a tot ce urmează să transmitem către generațiile următoare.
