În toate expunerile mele despre ELCEN, doar pentru comoditatea scrierii, îl voi denumi prescurtat 97. Se scrie repede și respectă întrutotul realitatea legală privind deținerea controlului absolut asupra laturii de oportunitate a procedurii de insolvență a RADET. Cum ar veni, 97 este decidentul și vrând-nevrând trebuie respectat.
97 a cerut falimentul RADET. Este un adevăr clar, limpede și nu poate fi contrazis. Fiecare dintre cititori va avea posibilitatea să interpreteze și să înțeleagă pozițiile părților din faptele (dovedite) pe care le voi enumera strict în mod cronologic și în paralel cu expunerea limitelor legale în interiorul cărora se desfășoară procesul de insolvență, însă nu acum, ci într-o intervenție viitoare.
Astăzi vreau doar să atrag atenția că bocitoarele politice își fac treaba cu sârguință și caută (sau chiar forțează) orice pretext, cât de nerezonabil, pentru a-și smulge public baticurile din cap și a ne umple cu mătreața gândurilor lor tulburi și interesate. Asta pentru că 97, după ce a obținut un chinuit și muncit faliment al RADET-ului, nu prezintă public de ce a ales (pentru că a avut de ales) această soluție și care este planul realist de ieșire din impas cât timp, se pare, nu se modifică nimic în mediul înconjurător.
Lipsa de predictibilitate crează un sentiment de nesiguranță în rândul cetățenilor Municipiului București, acea populație de unde 97 își extrage, direct și indirect, peste 75% din venituri. Pe fondul unei comunicări exclusiv negativă a administratorilor 97, bocitoarele politice au presupus mort viitorul termoficării și îi urlă prohodul. Din respect față de cei care îi finanțează, 97 are obligația de a tranșa această problemă și de a reacționa profesional față de bălăcărelile politicienilor. Are viitor sau nu sistemul de termoficare? Dacă da, care este planul și care sunt sursele și resursele punerii lui în practică?
Dacă 97 nu prezintă planul de viitor, cel mai probabil o bună parte a cetățenilor vor cheltui 15-20.000 de lei în viitorul apropiat pentru a renunța la termoficarea centralizată. Pentru ceilalți, înainte de colapsul definitiv, tariful va crește odată cu costurile de producție pe unitate de produs. Deci va deveni din ce în ce mai nesustenabil ori pentru cetățean, ori pentru PMB (subvenție). În plus, fiecare va avea o sursă proprie de NOx la fereastră, acel gaz pentru care diesel-ul este dat afară din orașele occidentale.
Costurile sucombării sistemului centralizat sunt imense, poate mai mari decât sumele necesare reabilitării acestuia, la care se adaugă problemele generate de vulnerabilizarea sistemului energetic național. Așadar, expunerea strategiei pentru viitor a celor de la 97 este necesară și trebuie exploatată politic.
Sper în sens pozitiv.
