Transparența autodeclarată și debordantă a cuplului nefiresc de concubini judiciari (nu sunt luați cu acte) Sierra Qudrant filiala București + CITR a surprins încă o dată mediul online și a creat zeci de vizualizări perverse. De ce perverse? Pentru că dacă ridicăm un colț al preșului, observăm că PMB, RADET, Termoenergetica se află în plină campanie de negociere cu ELCEN a clauzelor contractului de furnizare energie termică. Părțile au fost nevoite să pornească de la realitatea nudă și crudă conturată de actualul contract și reglementările aferente ce au îmbrâncit în colaps sistemele de termoficare în toată țara. Specific Bucureștiului sunt mai ales litigiile consistente dintre și între toți așa-zișii parteneri: PMB cu ANRE, ELCEN cu ANRE, ELCEN cu RADET, RADET cu ELCEN, RADET cu ANRE și toate celelalte combinații posibile.

La nivel strict ipotetic, legislația energiei și reglementările unui ANRE care se ocupa până acum 3 ani strict de producătorii de energie, au fost favorabile ELCEN. Doar că au fost favorabile numai pe hârtie, așa cum și puterea lor asupra sistemului actual este tot doar pe hârtie: din distorsiunile controlate produse de legislație, au de încasat sume considerabile de la entități care nu au de dat sau cărora nu le-a fost indicată și sursa la momentul constituirii obligației. De exemplu, de unde să plătești munți de penalități de întârziere când nu-ți sunt incluse în tarif?

Totuși, în schimbul acestor hârtii, ELCEN deține puterea și conduce din punct de vedere al oportunității procedura de insolvență a RADET. Doar că, exact ca un elefant în magazinul cu bibelouri, habar nu are ce să facă cu ea. Prima mare idioțenie a fost deturnarea strategiei de reorganizare a SACET demarată prin Memorandumul din 2013 și blocarea planului de reorganizare a RADET. Atunci s-a pierdut timp, coerență și finanțarea investițiilor în termoficare pe fonduri POIM.

Următoarea mare idioțenie a fost adăugarea la HCGMB 197/2018 și condiționarea transferului de business de asumarea răspunderii PMB pentru 1,095 miliarde de lei. Era din avion o cauză perdantă, însă magicienii insolvențelor au achitat fără să se opună, din averea ELCEN, aproape 900.000 de euro pentru această aberație juridică.

Perlele continuă apoi în ritm accelerat atunci când realizează că pot obține în sfârșit numirea ca lichidator judiciar la RADET a concubinului tainic CITR Ilfov, rambursare de TVA din falimentul RADET pe care, dacă sunt suficienți de dibaci și strecoară creditorilor un acord, îl pot și comisiona. Vorba aia, nu-i prost cel care cere, prost este cel care dă!

Ajungem în zilele noastre. Au împins RADET în faliment și sunt nevoiți să negocieze viitorul contract cu viitoarea companie. Se pare că nu gestionează eficient tensiunea negocierilor așa că apelează la tehnica „sună un prieten” și cer schimbarea legilor. Asta înseamnă să fii jupân!

Ia să vedem ce zic concubinii judiciari:

Afirmația 1
„modificarea legislaţiei specifice în Parlament reprezintă ultima şansă pentru sistemul de termoficare din Bucureşti, înainte de colapsul previzibil din sezonul de iarnă 2019-2020”

Comentariu:
Complet fals. Problemele generate de distorsiunile legislative este bine să fie corectate însă nu rezolvă nici pe departe problema tehnică. Rezolvarea problemei tehnice depinde de rezolvarea problemei juridice și de capacitatea de finanțare a proiectelor. Însă, așa cum am afirmat inclusiv în Planul de reorganizare al RADET, producția nu poate fi finanțată independent de transport și distribuție, așa cum nici transportul și distribuția nu pot fi finanțate în lipsa predictibilității investițiilor în producție. Deci nu poți investi în producție dacă nu arăți cum și cui o vinzi (mai mult de 75% din cifra de afaceri a ELCEN e dependentă de populația Bucureștiului), iar țeava-i praf, și nu poți investi în țeavă cât timp nu poți demonstra că introduci agent termic în ea, iar ELCEN (produce 80% din necesarul de energie al Bucureștiului) se închide până în 2023.

Dacă tot au ajuns în acest impas, pun eu o întrebare, două: Dacă la ora actuală cele două companii erau fuzionate, SACET fiind în curtea UAT București, mai era nevoie de aceste modificări legislative? Nu cumva erau deja închise procedurile de insolvență, iar investițiile în producție, transport și distribuție de agent termic, în plină derulare?

Afirmația 2
„am transmis domnului ministru Anton Anton o adresă prin care solicităm iniţierea acţiunilor necesare în vederea modificării/completării…”

Comentariu:
Aha! Deci au trimis o adresă, iar pentru că face parte dintre „eforturile depuse…”, uite-i precum găina în vârful grămezii cotcodăcind în presă … Cool!

Afirmația 3
”eforturile depuse de Sierra Quadrant în vederea redresării ELCEN, o companie de interes strategic naţional, sunt afectate de cadrul legislativ deficitar, care nu poate fi modificat decât în urma implicării actorilor politici aflaţi la guvernare”

Comentariu:
Aici e un pic ermetic: cuplul de concubini judiciari face eforturi zădărnicite de legislație. Hai că-i tare! Nu era mai bine să fi aprofundat legislația și nu să fi acționat contra ei? În plus, eforturile le par a fi zădărnicite de chiar propria logica (sau lipsa ei): au trimis o adresă unui ministru căruia-i solicită să facă demersuri să modifice legislația înainte de colapsul previzibil din următorul sezon rece? Am înțeles bine? Nu-i cam târziu?

Afirmația 4
„…fără această implicare, blocajele apărute ca urmare a “acţiunii şi/sau inacţiunii PMB, care este principala instituţie responsabilă pentru situaţia actuală în care se găseşte sistemul de încălzire centralizată din Bucureşti”, se vor repeta la nesfârşit…”

Comentariu
În cursivitatea afirmațiilor autorilor se pare că și PMB zădărnicește eforturile depuse de cei doi practicieni în insolvență, probabil se opune modificărilor legislative din buza colapsului previzibil. Sau nu știu, poate are un rol activ în menținerea cadrului legislativ deficitar?

În rest, umplutură pentru negocierea de joi a contractului la ANRE. Să fie primit, avem material de lucru!

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp