Mircea Deaconu

Încredere și bani, ingrediente pentru creștere economică.

Am avut ”șansa” să trăim criza economică din anul 2008 care a debutat cu falimentul răsunător al băncii Lehman Brother, criză previzibilă și chiar prezisă de economistul Nouriel Roubini. Ce am învățat din ea pe lângă tehnicalitățile declanșatoare și vizibile din care am să enumăr, pentru bună aducere aminte, numai abundența lichidității / abundența banilor ieftini, bani pentru care indivizii și-au vândut 30 de ani de muncă, uneori numai pentru motive speculative? Am învațat că o criză are atât cauze precise, clare care țin de mecanisme economice palpabile, cât și cauze emoționale care țin de credințele individuale și colective ale…

Citește articol

Insolvenţa morală a statului

“Examinarea activităţii debitorului şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurarilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă şi cu privire la existenţa premiselor angajării răspunderii acestora …” – art. 58 alin. 1 lit. b) din Legea 85/2014 (Legea Insolvenţei). Poate vineri dimineaţă situaţia finaciară a clubului Colectiv era una prosperă, nu exista cuvântul insolvenţă după cum nu exista nici cuvântul foc, incediu, moarte în mintea patronilor clubului. Dar, după evenimentele tragice din noaptea de vineri, se va ajunge şi la deschiderea procedurii insolvenţei faţă…

Citește articol

Remember Shrek şi de ce e mai bun noul ”Cod” al insolvenței!

Un român aruncă o hărtie pe jos la Paris, atunci toți românii aruncă hărtii pe jos şi patria este îngropată sub un maldăr de hârtii, pungi şi gunoaie (nu că asta nu ar fi, în parte, adevărat referitor la patria de sub gunoaie). Un bulgar a fost văzut cu ceafa oleacă mai groasă, astfel că primul lucru asupra căruia stăruim cu privirea este ceafa oricărui bulgar pe care-l întâlnim. Un belgian venit în vizită în Bucureşti este privit cu suspiciune pentru că un conațional al său a făptuit o nelegiuire în România. Shrek este un căpcăun simpatic, onest şi jovial,…

Citește articol