A fost odată ca niciodată, un sistem centralizat de termoficare. Era prezent în viaţa cetăţii şi, din cele mai vechi timpuri, îşi făcea, zilnic, datoria. Ceas de ceas, an după an, sistemul centralizat de termoficare aducea acea căldură care-i făcea pe oameni să fie mai buni, mai frumoşi, mai sănătoşi, mai deştepţi. Şi aşa un an, doi ani, 50 de ani…
Timpul a trecut şi sistemul a îmbătrânit. Avea destule zile proaste când pufăia abur nervos prin canale, dar oamenii se învăţaseră cu el. Îl boscorodeau, nu-i dădeau întotdeauna bani, însă îl ştiau acolo. Important pentru tot poporul era că, de bine de rău, bătrânul sistem există şi la nevoie se puteau baza pe el. De aceea, oamenii împăratului se hotărâseră să-i plătească ei o parte din căldura, în locul celor supăraţi pe toanele sistemului. Pentru că, nu v-am spus, bătrânul avea nevoie de bani. Pentru mâncare, pentru tratamente şi, visa el, pentru o reţetă de întinerire şi modernizare, aşa cum auzise că se întâmplă în alte cetăţi.
Doar că niciodată nu-i ajungea ce avea în conturi. Ani la rând, noaptea, când poporul dormea, îi dispăreau din bani. Mâncarea o primea prin conductă şi era pe o jumătate din farfurie. I se spunea că s-a vărsat pe drum, că nimeni nu este vinovat dacă bucătăria este departe! Tratamente, proceduri? Da, nişte frecţie, ceai de tei, ici-colo ventuze şi petece “ca să circule, dom’le, sângele mai bine”! Reţeta de întinerire? Nici vorbă!
Nu a durat mult şi bătrânul sistem centralizat a început să mănânce fără să plătească. Tot jumătate de farfurie mânca, iar datoriile creşteau vertiginos. Slăbit şi fără vlagă, bătrânul se oprea din ce în ce mai des şi nu mai aducea căldură şi apă caldă aşa cum o cereau oamenii.
Să se facă ceva! a strigat poporul. Avem nevoie de căldură pentru a fi buni, frumoşi, sănătoşi şi deştepţi.
Atunci, oamenii împăratului s-au apucat de treabă. Stăpâniţi de emoţie, lipsiţi de experienţă, avizi de glorie, au deschis cartea de teorie, au citit ceva contabilitate şi o brumă de drept. Crezând că ştiu ce au de făcut, şi-au suflecat mânecile şi s-au apucat să facă hârtii, în speranţa că bătrânul sistem se va însănătoşi. Au făcut hârtii un an, doi ani, trei ani. In al patrulea an, sistemul de termoficare din Galaţi a murit. Odată cu el, şi o centrală electrică.
În statele comunităţii europene, sistemul centralizat de termoficare este încurajat să existe, criteriul primordial fiind eficienţa energetică şi emisiile scăzute de CO2 ce-i revin fiecărui client. Aşadar, perspectiva este ca aceşti furnizori de utilităţi să fie revitalizaţi, asigurânu-li-se numărul de clienţi care să permită depăşirea pragului de rentabilitate.
În anul 2011, Apaterm Galaţi avea clienţi (70.000) şi încasa cca 70% din factura curentă. Presta un serviciu de termoficare relativ prost din punct de vedere calitativ, cu opriri frecvente (avarii), căldură insuficientă şi apă caldă care ajungea în apartamente după minute bune. Motive care au dat apă la moară şi au încurajat conturarea categoriei “asistaţilor social”, a celor care nu voiau să plătească.
În mod evident, calitatea serviciului era direct influenţată de vechimea reţelelor, construite pe fundamentele industriale şi energetice ale anilor 1960. O electrocentrală energofagă care nu şi-a realizat investiţiile, o reţea supradimensionată, peticită toată, puncte termice nemodernizate, fără dispecerizare online…
Ei bine, maşina fabricată în anii ‘60 nu mai satisface nevoile clienţilor anului 2015. Ştim acest lucru! Ştiu şi oamenii desemnaţi să rezolve problema termoficării. Doar că ei şi-au centrat activitatea pe fabricarea de hârtii! Au consumat energie şi timp preţios pentru a schimba cartea de identitate şi talonul maşinii. Au crezut că este suficient. De fapt, este demonstrat, au greşit.
Sistemul centralizat nu poate funcţiona fără clienţi. Obiectivul major la acea dată era, obligatoriu, menţinerea numărului de beneficiari. Ştiind că debranşarea îi costă pe proprietari (timp, bani, deranj), obiectivul se putea realiza relativ uşor printr-o bună comunicare a strategiei de îmbunătăţire treptată a calităţii serviciului.
Cu un număr consistent de abonaţi pentru serviciul de termoficare, măsurile de echilibrare financiară a companiei ar fi avut consistenţă şi rezultate pe termen scurt. Surplusul de numerar ar fi putut să provină din procesul de recuperare a creanţelor (utilizând în principal pârghii stimulative dar, la nevoie, şi coercitive). Apoi se trecea la implementarea strategiei de refacere a sistemului, respectiv la rezolvarea etapizată a problemelor tehnice (de la contorizarea individuală, până la reducerea pierderilor prin pomparea cu debit variabil a agentului termic), fiind o zonă de interes unde abundă fondurile europene pe capitole de mediu şi eficienţă energetică.
De două decenii, în Statele Unite se decernează Premiile Darwin pentru prostie extremă, punctându-se contribuţia “premianţilor” la îmbunătăţirea genetică a omenirii, prin însăşi autoexcluderea lor. De aceea, mulţi dintre participanţii involuntari la festivitatea de premiere sunt evidenţiaţi postmortem.
De exemplu, câştigătorii anului 2009 sunt doi hoţi din Belgia. Sau, mai degrabă, au fost, pentru că în septembrie au încercat să dinamiteze un ATM. Au folosit prea multă dinamită şi clădirea băncii s-a prăbuşit peste ei.
Cei doi au aplicat o presiune în exces şi s-au adăpostit chiar în clădirea dinamitată, din lipsa de experienţă şi, probabil, de frica de a nu pleca fără bani.
Un alt câştigător care nu a prins decernarea premiilor din 2009, este un preot catolic care şi-a prins baloane de scaunul de gradină şi s-a ridicat spre cer. Deşi şi-a luat GPS-ul cu el, nu a ştiut să îl folosească pentru a comunica echipei de intervenţie care este locaţia lui. În plus, bateria de la telefon s-a terminat, iar preotul a fost găsit mort după câteva săptămâni.
Un popă care zboară într-un scaun de grădină ridicat de baloane, dotat cu GPS şi telefon mobil descărcat, este imaginea aventurii pure. Şi-a dorit să conducă şi să controleze “vehiculul” improvizat, citind ceva teorie. În realitate, nu avea experienţă.
Eşecurile sunt disecate, observate şi analizate, într-un proces firesc al evoluţiei. Gândind pozitiv, partea bună a oricărei greşeli este că, pusă sub lupa persoanelor competente, scoate la iveală învăţături necesare omenirii pentru a nu repeta aceeaşi greşeală. Evident, greşind şi învăţând din greşeli, devenim mai buni. Câteodată, chiar prin autoeliminarea prostiei extreme.
Propun să fie decernate premii Darwin şi persoanelor juridice, instituţiilor publice şi reprezentanţilor acestora. Pentru anul 2015, propun ca premiul să ajungă la Consiliul Local Galaţi, Primăria Galaţi, Apaterm SA Galaţi şi Electrocentrale SA Galaţi. Bineînţeles, vor urca pe podium şi reprezentanţii lor.
Se pregătesc de premiere RADET Bucureşti, ELCEN SA, Consiliul General Bucureşti şi Primăria Capitalei. Cu reprezentanţi, cu tot.
